Manichiură simplă

Manichiura simplă, una dintre cele mai comune forme de manichiură, vă lasă unghiile curate, cu forma dorită, cuticulele curățate și tratate. Dincolo de manichiura simplă, veți avea parte și de un masaj benefic pentru mâini, cu cremă hidratantă.

Detalii...

0028

30,00 lei

30,00 lei per ședință

Sau puteți rezerva telefonic la 0744 374 241

Adaugă la lista de dorințe

Compară

V-a plăcut ceva pe această pagină? Împărtășiți și prietenilor pe rețelele de socializare!

 
Detalii...

Manichiură simplă clasică

Manichiura simplă clasică este cel mai comun tip de manichiură, cunoscut de asemenea sub numele de manichiură umedă. Acestă manichiură este considerată a fi cea mai indicată, deoarece se potrivește tuturor tipurilor de unghii și cuticule. Etapele principale în manichiura simplă clasică sunt:

  • examinarea atentă a mâinilor pentru prezenţa deteriorării mecanice şi boli fungice cutanate;
  • modelarea unghiilor;
  • baie caldă cu o soluţie specială pentru înmuierea cuticulelor;
  • îndepărtarea cuticulelor si tratamentul unghiilor;
  • dezinfectarea unghiilor și uneltelor;
  • șlefuirea unghiilor;
  • hidratarea unghiilor, tratarea cuticulelor.

Formele uzuale ale unghiilor

Dacă se dorește aplicarea de ojă, costul suplimentar este de 10 lei.

Forma unghiilor ar trebui alesă în funcţie de lungimea şi forma degetelor, precum şi pe baza preferinţelor estetice. Degetele înguste și lungi arată foarte bine cu o formă pătrată a unghiilor, unghiile de dimensiuni mici necesită o formă rotundă, degetele și mâinile mici sunt avantajate de o formă oval-ascuțită a unghiilor, iar forma pătrat-rotunjit se potrivește aproape oricui. Totuși, cea mai bună opţiune este forma ovală de unghii, care este potrivită pentru toate degetele.

Scurtarea unghiilor se realizează cu cleştele sau foarfeci cu capete drepte.
Șlefuirea unghiilor se va efectua numai după ce unghiile sunt perfect uscate, altfel devin vulnerabile şi încep să se stratifice. Apoi unghiile se ung cu o cremă sau soluție pentru cuticule după care mâinile se vor cufunda câteva minute într-o soluţie specială, preîncălzită până la 50°C, ce conţine uleiuri vegetale, vitamine E si A, ceramide, lanolina și suplimente minerale. Aceste ingrediente vor face ca cuticulele si unghiile să se înmoaie eficient şi le ajută să crească mai repede. Acest mod de a pregăti manichiura, se face mai ales pentru tratarea unghiilor subtiri, casante, şi este deosebit de eficientă în copilărie şi adolescenţă – ajută la construirea unghiilor puternice și sănătoase.

După baia de înmuiere, cuticulele se împing cu un bețișor de bambus sau portocal iar surplusul întărit va fi eliminat cu cleștele de unghii. Această fază a manichiurii clasice este îndeplinită cu grijă, pentru împiedicarea producerii de leziuni la nivelul pielii.
În prima fază a etapei finale la manichiuria simplă, unghiile sunt șlefuite și uniformizate cu o masina de șlefuit sau cu o pilă se șlefuit extrafină. Se curăță de praful rezultat în urma șlefuirii. Apoi, urmează etapa masării mâinilor cu cremă hidratantă, timp de câteva minute. Etapa se încheie cu tratarea cuticulelor cu ulei de cuticule și masarea ușoară cu mișcări circulare. În cele din urmă, unghiile vor fi degresate pentru îndepărtarea surplusului de cremă și ulei.

La alegere, puteți lăsa unghiile naturale sau puteți opta pentru aplicarea unui lac transparent sau colorat.

În salonul ”Secretul Frumuseții” manichiura simplă se realizează cu în condiții de igienă maximă (instrumente sterile, paduri și prosoape de unică folosință). De asemenea, prin modul de execuție, facem totul pentru a elimina eventualele neplăceri cauzate în procesul derulării etapelor tehnologice. Durata medie a unei astfel de ședințe este de circa 30 minute.

 
Cum rezerv?

Dacă doriți să faceți o rezervare pentru acest serviciu, este suficient să adăugați în coș serviciul printr-ul click pe butonul ”REZERVARE”, apoi fie continuați căutarea altor servicii, fie finalizați comanda. Pentru finalizarea comenzii trebuie să fiți autentificat(ă).

Dacă aveți cont de client pe web site-ul nostru, este suficient să întroduceți adresa de e-mail folosită la crearea contului, apoi parola. Dacă nu aveți încă un astfel de cont, urmați procedura de înregistrare care, în mod normal nu ar trebui să dureze mai mult de 2-3 minute. Această procedură se execută o singură dată și vă aduce numeroase avantaje precum vouchere de fidelitate, notificări cu reducerile de preț pentru diferite servicii, servicii și produse noi intrate în portofoliul nostru, accesul la abonamente lunare, programarea prioritară, etc. Datele cu caracter personal nu vor fi expuse public și nici distribuite către terți. Vă garantăm!

O altă posibilitate de a solicita o rezervare la unul sau mai multe servicii, este telefonic la unul din numerele de telefon: 0744 374 241 (Rețeaua Orange), 0762 154 330 (Rețeaua Cosmote) la orice oră.

După finalizarea comenzii, un operator din cadrul echipei salonului vă va contacta în cel mai scurt timp posibil pentru a vă comunica perioada disponibilă pentru serviciul solicitat, confirmându-vă totodată validitatea comenzii. Aceasta este necesară și pentru situațiile în care solicitați servicii complexe ce necesită intervenția personalului din mai multe categorii de servicii (de ex: cosmetica, coafor, mani-pedi și machiaj).

Fiecare serviciu prezentat pe acest website este însoțit de durata maximă de timp pentru finalizare, creându-vă astfel posibilitatea să vă calculați timpul pe care îl veți aloca ședinței de înfrumusețare. În realitate, timpul de finalizare a operațiilor dedicate serviciului sunt sensibil mai mici decât cele înscrise.

Scrieţi o recenzie

Manichiură simplă

Manichiura simplă, una dintre cele mai comune forme de manichiură, vă lasă unghiile curate, cu forma dorită, cuticulele curățate și tratate. Dincolo de manichiura simplă, veți avea parte și de un masaj benefic pentru mâini, cu cremă hidratantă.

Scrieţi o recenzie

 
Comentarii
06.08.2014
Manichiură clasică simplă

Nu degeaba ii spune Secretul Frumusetii. Simplu si frumos, repede si ieftin. Multumiri si pentru faptul ca ne permiteti sa ne expunem parerile pe site! Felicitari!

  • A fost această recenzie utilă pentru dumneavoastră?
  • (0) (0)

4 alte produse din aceași categorie:

Cei ce au beneficiat de acest serviciu au mai solicitat:

Compară 0